Cum poți conduce un scuter de 125cc în România?
Noua Lege 125cc aduce vești excelente pentru șoferii din România care dețin permis categoria B. Începând cu 2024, aceștia pot conduce motociclete automate cu cilindree de până la 125cc (categoria A1), cum ar fi o Vespa 125cc, fără a obține un permis suplimentar. Totuși, există câteva condiții clare pe care trebuie să le îndeplinești.
Ce spune legea 125B?
Conform Ordonanței de Urgență, permisul de conducere categoria B este valabil pentru motociclete de 125cc (automate), cu o putere maximă de 11 kW și un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, dacă:
- Ai minimum 24 de ani.
- Deții permis categoria B de cel puțin 2 ani.
- Finalizezi un curs de pregătire practică de minimum 10 ore, realizat într-o școală autorizată.
Cum funcționează cursul de pregătire?
Înscrierea la cursul pentru 125cc este simplă. În București, costul este în jur de 1.000 lei și include 5 ședințe de câte 2 ore, desfășurate în poligon pe un scuter automat. La final, vei primi o adeverință, fără examen. Aceasta va fi introdusă în baza de date DRPCIV, iar poliția o va verifica direct în sistem în caz de control. Permisul tău rămâne neschimbat, fiind doar actualizat în Registrul Național.
De ce să alegi o Vespa 125cc?
Modelele Vespa 125cc sunt perfecte pentru traficul din România, oferind combinația ideală între stil, siguranță și eficiență. Dotările precum ABS și farurile LED sunt esențiale pentru o experiență modernă și sigură. De exemplu, sistemul ABS reduce riscul de accidente cu până la 40% în situațiile de frânare bruscă, ceea ce îl face indispensabil pe drumurile aglomerate.
Modele noi Vespa 125cc
- Small frame Vespa Sprint/Primavera 125 3V ’23: 22.583 RON / 4.500 EUR
- Big frame Vespa GTS 125 ’24: 31.719 RON / 6.343 EUR
Prețuri second-hand
- Vespa Primavera 125cc (OLX, după 2019): De la 2.900 EUR.
Poți conduce și Vespa electrică cu permis categoria B?
Da, poți conduce Vespa Electrică cu permis categoria B! Modelul Vespa Elettrica 70 km/h este soluția ideală pentru cei care doresc să reducă poluarea, păstrând în același timp stilul și confortul caracteristice Vespa. Astfel vei străbate orașul în liniște deplină și cu un impact minim asupra mediului.
- Putere: 4 kW (5,3 CP).
- Cuplu: 200 Nm, oferind o accelerație rapidă.
- Baterie: 86 Ah (LG), asigurând o autonomie excelentă.
- Preț:7.400 Euro
Deși Vespa Elettrica are doar 5 CP, trebuie să menționăm că media vitezei în oraș este de aproximativ 29 km/h. Cuplul instantaneu de 200 Nm îți permite să te integrezi cu ușurință în trafic, eliminând momentele de nesiguranță.
De ce să treci la 125cc?
Trecerea de la 50cc (aprox. 4 CP) la 125cc (peste 10 CP) îți va transforma complet experiența de condus. Motorul de 125cc nu doar că face față traficului urban, dar este și un partener pe care te poți baza la deplasări mai lungi. Nu puține sunt scuterele de 125 cc în comunitatea Vespa din România care participă la întâlnirile naționale cât și la cele internaționale.
În orașe aglomerate precum București, această schimbare legislativă este un adevărat gamechanger pentru mobilitate. Un scuter de 125cc îți oferă avantajul de a ajunge rapid la destinație, reducând considerabil stresul legat de trafic și parcare.
Așadar, dacă ai permis categoria B, legea 125cc îți deschide ușa către o mobilitate mai rapidă, mai eficientă și mai distractivă, iar Vespa 125cc este soluția ideală. Hai să facem mobilitatea urbană mai prietenoasă și mai elegantă!